Putine inventii au avut un efect atat de puternic asupra societatii americane contemporane ca televiziunea. Inainte de 1947, numarul de locuinte americane care detineau un televizor se ridica la doar cateva mii. La sfarsitul anilor 1990, in 98% din caminele americane se gasea cel putin un televizor, care era pornit, in medie, mai mult de sapte ore pe zi. Un american tipic petrece (depinzand de sondaj si de perioada anului) intre doua ore si jumatate si cinci pe zi uitandu-se la televizor. Este semnificativ nu doar faptul ca acest timp este petrecut urmarind programe televizate, ci si ca nu executa alte activitati simultan, ca cititul sau socializatul.
Cuprins:
Experimente
Televizoarele electronice au fost create cu succes pentru prima data in San Francisco pe sapte septembrie 1927. Sistemul a fost creat de catre Philo Taylor Farnsworth, un inventator in jur de 21 de ani, care a locuit intr-o casa fara electricitate pana la varsta de 14 ani. Cand inca se afla in liceu, Farnsworth a inceput sa lucreze la un sistem care putea captura imagini in miscare intr-o forma care putea fi codificata in unde radio si apoi sa fie transformata inapoi intr-o imagine pe ecran. Boris Rosing din Rusia a realizat cateva experimente rudimentare in transmiterea imaginilor cu 16 ani inaintea succesului lui Farnsworth. De asemenea, un sistem mecanic de televiziune, care scana imagini utilizand un disc rotativ cu gauri aranjate intr-un model spiralat, a fost realizat de catre John Logie Baird in Anglia si Charles Francis Jenkins in Statele Unite ale Americii, mai devreme, la inceputul anilor 1920. Totusi, inventia lui Farnsworth, care scana imagini cu o raza de electroni, este predecesorul direct al televizorului modern. Prima imagine pe care acesta a transmis-o a fost o simpla linie. La scurt timp, si-a indreptat camera primitiva catre semnul dolarului, cand un investitor l-a intrebat: “Cand vom vedea si niste dolari in treaba asta, Farnsworth?”
Dezvoltarea timpurie
RCA, compania care a dominat afacerea radio din Statele Unite ale Americii cu cele doua retele NBC ale sale, a investit 50 de milioane de dolari in dezvoltarea televizorului electronic. Pentru a se ocupa de aceasta responsabilitate, presedintele companiei, David Sarnoff, l-a angajat pe omul de stiinta rus Vladimir Kosma Zworykin, care a participat la experimentele lui Rosing. In 1939, RCA a televizat deschiderea Expozitiei Universale din New York, inclusiv discursul sustinut de presedintele american Franklin Delano Roosevelt, care a devenit astfel primul presedinte ce a aparut la televizor. Mai tarziu, in acelasi an, RCA a platit pentru licenta de a folosi patentul de televizor al lui Farnsworth. Compania a inceput sa difuzeze programe in mod regulat, inclusiv scene surprinse de catre o unitate mobila, pe 17 mai 1939, primul joc de baseball televizor, intre universitatile Princeton si Columbia. Deja in 1941, Columbia Broadcasting System (CBS), competitorul principal al RCA in radio, difuza cate doua buletine de stiri de 15 minute, pe zi, pentru un public mic, pe statia sa de televiziune din New York.
Primele televizoare erau destul de primitive. Toata actiunea de la acel joc televizat de baseball a fost filmata de catre o singura camera, iar limitarile primelor camere ii obliga pe actorii din productii sa lucreze sub actiunea unor lumini foarte fierbinti, sa poarte ruj negru si machiaj verde (camerele aveau probleme cu albul). Primele buletinele de stiri de pe CBS erau “discutii de creta”, crainicul mutand un indicator de-a lungul hartii Europei, atunci decimata de razboi. Calitatea slaba a imaginii face ca pana si prezentatorul sa fie greu de descifrat, cu atat mai greu camera. Al Doilea Razboi Mondial a incetinit dezvoltarea tehnologiei, companiile ca RCA indreptandu-si atentia catre productia militara. Progresul a fost oprit si mai mult din cauza luptelor pentru lungimile de unda cu noul radio FM, pe langa reglementarile guvernamentale. Decizia Comisiei Federale de Comunicatii (FCC) din 1941 a stabilit ca National Broadcasting Company (NBC) trebuie sa vanda una dintre cele doua retele radio a fost sustinuta de catre Curtea Suprema in 1943. A doua televiziune a devenit noul American Broadcasting Company (ABC), care avea sa intre in domeniul tehnologiei la inceputul deceniului urmator. Sase statii experimentale de televiziune au transmis in timpul razboiului: in Chicago, Philadelphia, Los Angeles si Schenectady, N.Y, precum si doua in New York City. Transmisiunile comerciale la scara larga nu au inceput in Statele Unite pana in 1947.
Inceputul televiziunii comerciale
In 1949, americanii care aveau un televizor puteau sa urmareasca, de exemplu, “The Texaco Star Theater” (1948), cu Milton Berle in rolul principal, ori programul special pentru copii, “Howdy Doody” (1947 – 1960). Aveau de ales si intre un buletin de stiri de 15 minute de pe CBS “TV News” (1948) cu Douglas Edwards si “Camel News Caravan” de pe NBC (948) cu John Cameron Swayze (caruia i s-a cerut de catre compania de tigarete sa aiba o tigara aprinsa mereu la vedere cand se afla in fata camerelor de filmat). Multe programe timpurii ca “Amos ‘n’ Andy” (1951) sau “The Jack Benny Show” (1950 – 1965) se bazau pe fratele mai mare al lor: radioul. Majoritatea formatelor noilor programe, ca buletinele de stiri, comediile de situatii, spectacolele de varietati si dramele erau si ele imprumutate din radio. NBC si CBS au luat fondurile de care aveau nevoie pentru a stabili acest nou mediu din profiturile lor radio. Totusi, la scurt timp, retelele de televiziune au inceput sa inregistreze profit si pe cont propriu, iar radioul aproape ca a disparut, fiind folosit doar pentru stiri. Ideile referitoare la ce ar putea sa se adauge la elementul televiziune au prins si la radio; vizual, insa, era o problema. In buletinele de stiri, insa, tentatia era sa umple ecranul cu mai multe “capete vorbitoare”, crainicii citind stirile de parca ar fi fost la radio. Pentru imagini de la evenimente, companiile de televiziune se bazau initial pe companiile de jurnale de stiri, a caror munca era inainte prezentata in studiurile de film. Numarul de televizoare a crescut de la 6000 in 1946 la 12 milioane in 1951. Nicio alta inventie nu mai penetrase casele americane mai rapid ca televizoarele alb – negru. In 1955, jumatate din casele din Statele Unite aveau unul.
McCarthism–ul
In 1947, Comisia pentru Cercetarea Activitatilor Antiamericane a inceput o investigatie asupra industriei filmului, iar senatorul Joseph R. McCarthy a inceput sa critice asupru ceea ce considera el ca fiind infiltrarea comunistilor in guvern. Transmisiunile, si ele, au inceput sa simta impactul acestei “vanatori de vrajitoare” crescande. Trei fosti membri ai FBI – ului au publicat “Counterattack: The Newsletter of Facts on Communism” si, in 1950, o brosura, “Red Channels”, care prezenta asa – zise asociatii comuniste ale 151 de artisti. Justitiarii anti – comunism au aplicat presiuni comerciantilor televizati, care reprezentau sursa profiturilor companiilor de televiziune. Credintele politice incepusera sa devina un motiv pentru a putea fi concediat. Majoritatea producatorilor, scenaristilor si actorilor care au fost acuzati ca ar fi avut afilieri de stanga s-au trezit pe o lista neagra, care nu le mai permitea sa lucreze. CBS chiar a implementat un juramant de loialitate pentru angajatii sai. Printre putinii indivizi din televiziune, cu o pozitie destul de inalta si destul de curajos sa puna piciorul in prag a fost fostul mare prezentator de radio, Edward R. Murrow. In parteneriat cu producatorul de stiri Fred Friendly, Murrow a inceput “See It Now”, o serie documentar televizata, in 1950. Pe noua martie 1954, Murrow a narat un raport despre McCarthy, in care ii expunea tacticile dubioase. Despre McCarthy, Murrow a declarat: “Greseala lui a fost ca a confundat dezacordul cu lipsa de loialitate.” CBS, ingrijorat, a refuzat sa promoveze programul lui Murrow si Friendly. Primind timp nelimitat din partea CBS, McCarthy a raspuns pe sase aprilie, numindu-l pe Murrow: “liderul si cel mai destept dintr-o haita de sacali care sar mereu la gatul oricarui om care incearca sa expuna tradatorii comunisti.” In aceasta aparitie TV, McCarthy s-a dovedit a fi cel mai mare inamic al sau, devenind evident ca Murrow a ajutat la finalizarea regimului de groaza al lui McCarthy. In 1954, Senatul Statelor Unite l-a cenzurat pe McCarthy, iar biroul de “securitate” al CBS a fost inchis.
Epoca de aur
Intre 1953 si 1955, programele de televiune au inceput sa se indeparteze de formatul radio. Presedintele de televiziune NBC, Sylvester Weaver, a conceput “spectaculosul”, un exemplu notabil fiind “Peter Pan” (1955), cu Mary Martin in rolul principal, care a atras 60 de milioane de telespectatori. Weaver a creat si emisiunile de tip informativ, “Today”, care a debutat in 1952 cu Dave Garroway pe post de gazda (pana in 1961) si “The Tonight Show”, care a inceput in 1953 si era prezentata de Steve Allen (pana in 1957). A treia companie, ABC, a inregistrat primul suces cu emisiuni axate pe tineret, ca “Disneyland”, care a debutat in 1954 (si, de atunci, a fost difuzata sub diferite nume) si “Clubul lui Mickey Mouse” (1955 – 1959).
Programele care au dominat cele doua companii mari de televiziune la mijlocul anilor 1950 se bazau mult pe alt mediu: teatrul. NBC si CBS difuzau drame antologice foarte apreciate de public si de critica, precum “Kraft Television Theater” (1947), “Studio One” (1948), “Playhouse 90” (1956) si “The U.S. Steel Hour” (1953). Drame memorabile de televiziune ale vremii, majoritatea transmise live, include: “Marty” (1955) cu Rod Steiger (Ernest Borgnine a jucat in adaptarea cinematografica) si “12 oameni furiosi” (1954). In sezonul de televizune 1955 – 1956, 14 astfel de drame antologice live erau difuzate. Aceasta este considerata “epoca de aur” a televiziunii. Totusi, in 1960, doar una dintre aceste serii inca mai era difuzata. Telespectatorii preferau dramele si comediile care, desi, poate, mai putin literare, macar aveau virtutea de a prezenta un set familial de personaje in fiecare saptamana. “I Love Lucy”, comedia de situatie de mare succes, cu Lucille ball si Desi Arnaz in rolurile principale, a fost inregistrata pe film de cand a debutat in 1951 (rezistand pana in 1957). A avut multi imitatori, “The Honeymooners”, cu Jackie Gleason, a fost prima data difuzat, tot via film, in 1955 (rezistand pana in 1956 cu distributia originala). Primul aparat de inregistrari videocasete a fost inventat de Ampex in 1956. Un alt format introdus la mijlocul anilor 1950 erau emisiunile in care se puteau castiga bani. “The 64.000 $ Question” (1955 – 1958) si “Twenty One” (1956 – 1958) au avut imediat succes in rating. In 1959, totusi, creatorul “The 64.000 $ Question”, Louis C. Cowan, atunci presedintele televizunii CBS, a trebuit sa demisioneze, dupa ce s-a descoperit ca aranjase, de fapt, aceste emisiuni.
Televiziunea si politica
Buletinele de stiri au prezentat nominalizarile prezidentiale ale celor doua mari partide politice, evenimente care inca se aflau in centrul atentiei politicii americane, in 1952. Termenul de “prezentator” a fost, probabil, folosit pentru prima data pentru a descrie rolul central al lui Walter Cronkite in conventia din acel an. In urmatoarele decenii, aceste conventii vor deveni atat de ocupate sa dea bine la TV, incat si-au pierdut din spontaneitate si, in cele din urma, si-au pierdut valoarea de stire. Puterea buletinelor de stiri a crescut odata cu aparitia “The Huntley – Brinkley Report” pe NBC in 1956. Televiziunile au inceput sa-si produca propriile emisiuni de stiri. Ca urmare, au intrat in competitie cu ziarele ca sursa primara de informare a publicului.
Alegerea unui presedinte tanar si dinamic in 1960, John F. Kennedy, parea sa ofere dovezi despre cat de profund poate televiziunea sa schimbe politica. Comentatorii au sustinut aceasta cu prima dezbatere televizata din acea toamna dintre Kennedy, candidatul democrat pentru presidentie, si vicepresedintele Richard M. Nixon, nominalizatul republican. Un sondaj al acelora care au ascultat dezbaterea la radio indica faptul ca Nixon ar castiga; totusi, cei care au urmarit emisiunea la televizor si au putut compara postura proasta si fata rasa gresit a lui Nixon cu postura impunatoare si gratia lui Kennedy, cadeau de acord ca acesta din urma va castig. Transmisiunea televizata a asasinarii presedintelui Kennedy pe 22 noiembrie 1963 si ale evenimentelor care i-au urmat, au adaugat la puterea pe care o avea acest mediu. Majoritatea americanilor s-au adunat pentru a privi reporatajele despre evenimentele tragice si socante, nu pe strazi, ci in propriile lor sufragerii. O emisiune de stiri care avea sa o intreaca in popularitate pe cea prezentata de Huntley – Brinkley, “The CBS Evening News with Walter Cronkite”, a debutat in 1962 (si a fost difuzata pana in 1981). La sfarsitul deceniului, Cronkite nu devenise doar un jurnalist foarte respectat, dar, potrivit opiniei publice, “cel mai de incredere om din America”. Rolul sau in prezentarea razboiului din Vietnam se va dovedi a fi important. Desi marea majoritate a buletinelor de stiri televizate despre conflictul din Vietnam sprijineau politica Statele Unite, inregistrarile televizate pentru stiri ale luptelor uneori le ofereau americanilor de acasa o priveliste nefamiliala, dura si lipsita de romantism a razboiului. Furia unora dintre cei care aparau politica americana in Vietnam se resfrangea si contra stirilor televizate. In 1965, reporterul CBS Morley Safer a mers cu un grup al Marinei Americane intr-o misiune de “cercetare si distrugere” intr-un complex de catune, Cam Ne. Soldatii din Marina nu au intampinat rezistenta din partea inamicului, insa au aprins cu mucurile de tigara acoperisurile caselor si au ravasit Cam Ne. Dupa multe dezbateri, raportul filmat al lui Safer a fost difuzat pe CBS. A doua zi dimineata, presedintele CBS, a primit un apel telefonic de la presintele Statelor Unite, Lyndon B. Johnson, care, nervos, il acuza de o lipsa de patriotism. In timpul ofensivei Tet din 1968, Cronkite a plecat in Vietnam pentru a realiza un documentar pentru starea razboiului. Acel documentar, difuzat pe 28 februarie 1968, concluzia cu Cronkite spunand ca: “este tot mai evident, pentru mine, ca singura metoda de a incheia acest conflict este sa negociem.” Presedintele Johnson urmarea raportul lui Cronkite si, potrivit lui Bill Moyers, unul dintre asistentii sai de presa, Johnson a zis ca: “Daca l-am pierdut pe Cronkite, am pierdut America de mijloc.”
Cele trei televiziuni la apogeul lor
In 1964, televiziunea color a inceput in prime – time. FCC a aprobat, initial, un sistem de culori CBS, apoi s-a dat in favorea RCA – ului, dupa ce Sarnoff a umplut piata cu televizoare alb – negru compatibile cu acele culori RCA (sistemul de culori CBS nu era compatibil cu televizoarele alb – negru si ar fi necesitat cumpararea de noi televizoare). De-a lungul anilor 1960 si 1970, o tara tot mai fascinanta de televiziune era limitata la urmarirea a doar trei canale de televiziune: CBS, NBC si ABC. Aceste canale cumparasera timp pentru a-si difuza programele din aproape 200 de afiliati din fiecare oras mare sau zone metropolitane din Statele Unite. In orasele mai mari, puteau sa mai existe unele statii independente (in mare, difuzand reluari ale vechilor emisiuni) si poate un canal incepator de transmisie publica. Programele de pe fiecare din cele trei companii erau create pentru a atrage atentia publicului larg. Emisiunile se axau, astfel, dupa cum au spus criticii, oamenilor cu o educatie superficiala. James Aubrey, presedintele televiziunii CBS, a dublat profiturile retelei de televiziune intre 1960 si 1966 prin difuzarea unor comedii simple ca “The Beverly Hillbillies” (1962 – 1971). In 1961, Newton Minow, presedintele FCC, a descris televiziunea ca fiind “un teren necultivat vast”. Programele au devenit ceva mai indraznete odata cu sosirea unor comedii de situatie mai realistice, incepand cu “All in the Family” de pe CBS in 1971 (difuzata pana in 1979). Pe langa comediile de situatie, de jumatate de ora, care se axau fie pe o familie si vecinii lor ori pe un grup de colegi de munca, celalalt element de baza din prime time a fost drama de o ora, in care se prezentau aventurile prin care treceau politisti, detectivi, doctori, avocati sau, in primele decenii ale televiziunii, cowboy. Televiziunea de zi era alcatuita, in mare, din telenovele si emisiuni cu castiguri pana in anii 1980, cand talk show – urile care discutau subiecte anterior tabu, precum sexualitatea, au devenit populare.
Cele trei mari companii de televiziune s-au aflat dintotdeauna intr-o cursa continua pentru ratinguri si bani castigati din reclame. CBS si NBC au dominat mijlocul anilor 1970, pana cand ABC, in trecut vazuta ca fiind mai saraca, s-a ridicat in varful ratingurilor, in mare, multumita unor programare inteligente.
Televiziunea publica
Un raport al Comisiei Carnegie din 1967 recomanda crearea unei a patra televiziuni, publice, non – comerciale, in jurul statiilor non – profit eudcationale care existau deja de-a lungul Statelor Unite. Congresul a creat Public Broadcasting System in acelasi an. Spre deosebire de retelele de televiziune comerciale, care isi aveau centrul in New York si Los Angeles, statiile cheie ale PBS, multe realizand programe care sunt transmise prin canal, se afla in toata tara. PBS include mai mult de 300 de statii, mai mult decat oricare alta televiziune comerciala. Cateva dintre cele mai aclamate programe de pe PBS, ca seria dramatica “Upstairs, Downstairs” (1971), au fost importate din Marea Britanie, care avea o reputatie de a produce programe de calitate. Poate contributiile cele mai importante asupra televiziunii americane din partea PBS au fost programele educationale pentru prescolari, ca “Sesame Street”, care a debutat in 1969, fiind in continuare un program popular, precum si o serie de buletine de stiri, ca “The News Hour with Jim Lehrer (1955; in original, “The MacNeil/Lehrer News Hour”, difuzat prima data in 1975). Printre multele serii speciale produse pentru televiziunea publica, “The Civil War” (1990), un documentar istoric in cinci parti, a avut un succes fenomenal, inregistrand unele dintre cele mai mari audiente pentru un post public de televiziune. Fondurile PBS provin din trei surse: sume din congres (care au fost reduse substantial incepand cu 1982), donatii din partea telespectatorilor si societati de asigurari private. Niciuna dintre aceste contributii nu este fara probleme. Fondurile guvernamentale pot duce la interferanta acestuia in programe. Conservatorii, inca de pe vremea administratiei Nixon, preseaza PBS – ul sa realieze programe cu un continut mai putin liberal. Cautarea pentru donatii din partea publicului a dus la realizarea de companii de strangere de fonduri in direct. In plus, unii critici considera ca nevoia de a castiga sprijin din partea corporatiilor discurajeaza programele care ar putea sa provoace valorile corporatiste.
Succesul televiziunii prin cablu
Forta care avea sa schimba dominatia celor trei televizunii principale si sa ofere americanilor sansa sa aleaga din zeci si chiar sute de canale a aparut usor in cateva orasele izolate geografic. Antene uriase ridicate in locuri cu elevatie mare le oferea tuturor celor conectati sansa sa primeasca toate canalele disponbile in cel mai apropiat oras. In 1960, in Statele Unite se gaseau deja in jur de 640 de sisteme CATV (community antenna television). La scurt timp a devenit evident, totusi, ca cei care nu aveau acces la televiziune nu erau singurii care ar putea sa-si doreasca sa acceseze alte canale si programe. In New York City, operatorii prin cablu au incheiat contracte pentru a difuza jocurile echipelor locale de baschet si hockey. In 1971, televiziunea prin cablu avea mai mult de 80.000 de abonati in New York. Apoi, televiziuni create special pentru a fi distribuite prin cablu au inceput sa apara: HBO in 1975, superstatia lui Ted Turner, denumita la scurt timp WTBS in 1976, C – SPAN (difuzari live din Casa Reprezentantilor), ESPN (sporturi) si Nickelodeon (programe pentru copii), toate in 1979. Turner a mai lansat si Cable News Network (CNN) in anul urmator.
Cresterea internationala
Dezvoltarea televizunii a urmat pasi diferiti in alte tari. Adesea guvernul, nu corporatiile private, detinea majoritatea, daca nu chiar toate televiziunile. In Marea Britanie, British Broadcasting Corporation, a intemeiat si a pastrat dominatia asupra televizunii. BBC – ul, fondat prin taxa pe vanzari de televizioare, si-a creat o reputatie internationala pentru producerea de programe de calitate. Canadian Broadcasting Corporation, de asemenea, fara sa aiba parte de implicare din partea guvernului din motive comerciale, a fost apreciat pentru seriozitatea stirilor si programelor care trateaza subiectele internationale. Cele mai importante canale de televiziune franceze erau sprijinite de guvern, insa, in Franta, acel sprijin era vazut ca inclinand balanta in prezentarea stirilor catre partidul care era la putere in acel moment. Catre sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990, cand sistemele de televiziune directa prin cablu si satelit au inceput sa creasca numarul de canale, numarul de televiziuni cu fonduri guvernamentale a inceput sa scada. Majoritatea tarilor din lume au inceput sa se axeze pe stilul american de televiziuni private.
Politica se adapteaza televizunii
In anii 1980, politicienii si liderii guvernamentali erau destul de familiarizati cu televiziunea pentru a o exploata in favoarea lor. Acest lucru a fost foarte evident in timpul presidentiei lui Ronald Reagan, el insusi, in trecut, prezentator TV (“General Electric Theater”, 1954 – 1962). Consilierii dibaci ai lui Reagan erau maestri in arta de a aranja steaguri si de a elibera baloane cand trebuie, pentru a-l plasa in cele mai atractive locuri. Stiau si cum sa creeze si sa publice mesaje pentru a maximiza raportajele pozitive televizate. Razboiul din Golful Persic din 1991 a demonstrat, din nou, puterea televiziunii, imagini ale bombelor americane cazand peste capitala Irakului fiind difuzate live in Statele Unite. Atat liderii irakieni, cat si americani, au recunoscut ca urmaresc CNN pentru a ramane la curent cu stirile despre razboi. Totusi, Departamentul Apararii din Statele Unite, invatandu-si lectia din Vietnam, a reusit sa pastreze majoritarea reporterilor la distanta de actiunea de pe front. In schimb, imaginile oferite televiziunilor de catre armata aratau bombele lovind tintele cu dexteritate.
Noi tehnologii
In anii 1980, casetele video au devenit valabile la scara larga. Publicul putea sa inregistreze si sa priveasca in reluare programele si, chiar si mai important, sa inregistreze si sa priveasca filmele acasa, oricand isi doreau ei. Jocurile video au devenit si ele populare in aceasta perioada, mai ales in randul tinerilor, iar, televiziunea, formal, doar locul pentru divertisment pasiv, a devenit o tabla de joc complicata, in miscare, computerizata. Numarul de televizuni prin cablu a crescut de-a lungul anilor 1980, luand un avand si mai puternic in anii 1990, cand tehnologia imbunatatita prin cablu si difuzarea directa prin satelit a multiplicat numarul de canale disponibile. Printre canalele care s-au bucurat de succes in aceasta perioada se numara Fox, UPS si WB. Procentajul pe care companiile de televiziune il detineau a continuat sa scada, de la peste 90% la inceputul anilor 1980, la sub 50% in 1997. Desi populatia Statelor Unite a continuat sa creasca, Nielson Media Research estimeaza ca mai putini oameni au urmarit mult promovatul ultim episod din “Seinfeld” in 1998 (serial ce a debutat in 1990), decat au urmarit ultimul episod din “MASH” in 1983 (serial ce a debutat in 1972). Procesul fostului jucator de fotbal O. J . Simpson din 1994, pentru uciderea sotiei sale (a fost achitat), a mai demonstrat, inca o data, succesul pe care televiziunile prin cablu il au in randul publicului american. Unele posturi au prezentat aproape fiecare minut din lungul proces, live, apoi umpleau serile cu talk show – uri in care se discutau evenimentele din acea zi. Efectele televizunii asupra copiilor, mai ales din cauza accentului pus pe violenta si sex, e de mult timp o problema pentru oamenii de stiinta, parinti si politicieni. Intre anii 1980 si 1990, cu o competitie marita de succesul televiziunilor prin cablu, talk show – uri si buletine de stiri de tip “tabloid”, discutiile libere despre sex au devenit tot mai senzationale si mai explicite.
Ca raspuns la presiunea din partea guvernului, industria televiziunii a inceput sa ofere ratinguri pentru programele sale in 1996. Ratingurile au fost create pentru a indica grupele de varsta pentru care sunt potrivite programele: TV – G (audienta generala), TV – PG (acordul parintilor), TV – 14 (interzis copiilor sub 14 ani) si TV – MA (doar pentru adulti). Ca raspuns pentru reclamatiile suplimentare, toate televiziunile, cu exceptia NBC, au cazut de acord sa adauge de anul urmator V (pentru violenta), S (pentru sex), L (pentru limbaj licentios) si D (pentru dialog sugestiv) acelor ratinguri. De asemenea, un chip implementat in noile seturi de televizoare, in acord cu o clauza din 1996, le oferea parintilor puterea de a-i opri automat pe cei mici sa urmareasca programe cu un rating nepotrivit varstei. Criticii acestor clasificari le-a vazut ca fiind un pas catre cenzura, luand in considerare daca un program TV – 14 nu ar starni chiar si mai mult curiozitatea copiilor. In 1997, guvernul federal a oferit fiecarui canal american unul suplimentar, pe care sa introduca televiziune de inalta definitie, HDTV. Transmisiile initiale pe aceasta forma de televiziune cu o rezolutie inalta, in care imaginile apar mai clare, au inceput in 1998. Televizioarele traditionale nu pot reda HDTV si au trebuit inlocuite pana in 2006, cand, se programase ca televiziunea traditionala, de calitate joasa, sa se termine, iar televiziunile erau programate sa returneze canalele originale, non – HDTV, guvernului. Formatul HDTV aprobat in Statele Unite cere ca semnalele de televiziune sa fie transmise digital. Acest lucru va permite o convergenta mai buna intre computere, Internet si televiziune.
In 1998, era deja posibil sa urmaresti video pe World Wide Web si sa cauti difuzari televizate pe un computer. Computerele devenind tot mai puternice, pot acum sa redea inregistrarile video la fel de usor cum pot sa redea textul. Programul TV ar putea fi inlocuit de catre un sistem in care publicul poate urmari programe inregistrate digital si distribuite, oricand isi doresc ei. Astfel de schimbari tehnologice, inclusiv extinderea de noi televiziuni prin cablu, au avut loc mai incet in alte tari, ca in SUA. Intr-adevar, potrivit unui sondaj de opinie, abia in anii 1990 a devenit posibil ca jumatate din populatia lumii sa poata urmari emisiunile de la TV, prin extinderea transmitatoarelor TV, a televizoarelor si a electricitatii. Totusi, atractia televiziunii, la un nivel global, este puternica. Oamenii care detin un televizor, il urmaresc, in medie, in jur de doua ore si jumatate pe zi.
