Electrocasnice

Dotarea bucatariei este foarte importanta, aceasta fiind responsabila pentru calitatea alimentatiei familiei, dar si pentru gestionarea timpului tau. Orice electrocasnice mari sunt o investitie pe termen lung care necesita o planificare amanuntita inainte de achizitie. Este mai mult decat util astfel sa stabilesti un plan pentru bugetul, dimenisunile, dotarile si confortul de care ai nevoie, plan pe care sa il ai mereu in minte atunci cand alegi modelele.

electrocasnice

Piesele esentiale pentru orice bucatarie sunt sistemul de gatit, aparatura frigorifica, masina de spalat vase si hota.

Sistem de gatit performant pentru retete reusite

Cu totii ne amintim de fraze precum “cuptorul meu arde” sau “flacara de la aragaz nu este destul de puternica”. Din fericire, in momentul de fata aparatura a evoluat foarte mult si nu mai lasa loc pentru astfel de situatii nefericite care erau inainte acceptate si lasate pe seama norocului.

Atunci cand vine vorba de sisteme de gatit se formeaza doua tabere: cea a persoanelor care prefera aragazul clasic si cea a persoanelor care prefera varianta incorporabilelor.

Pentru prima categorie, desi o numim varianta clasica, trebuie sa mentionam ca lucrurile au avansat destul de mult. Astfel, aragazurile au fost dotate cu sisteme de izolare mai bune pentru cuptor si le-a fost crescuta puterea de a uniformiza temperatura. In acelasi timp, pe langa ochiurile standard pe gaz poti opta pentru cele electrice. Locul pentru noroc este inlocuit astfel de precizie. Aragazurile actuale sunt electrocasnice alcatuite atat din metalul obisnuit, cat si inox, aratand mult mai bine. Acestea prezinta avantajul de a putea fi mai accesibile decat sistemele incorporabile.

De partea cealalta, sistemele incorporabile au avantajul de a oferi un control excelent asupra gatitului. Acestea te ajuta sa controlezi temperatura, timpul si functiile de preparare, astfel incat retetele sa iasa la sigur. Plita incorporabila poate fi electrica, vitroceramica sau pe inductie, trecerea de la un tip de sistem la altul atragand un consum mai mic si un control mai bun. Plita este imbinata cu un cuptor electric care de obicei este dotat cu o serie variata de functii speciale de coacere precum cele pentru pizza, grill, cozonac sau patiserie. Cuptorul electric are de obicei o capacitate mai mare decat cel clasic de la aragaz, fiind astfel potrivit pentru familiile mai numeroase.

Care este asadar varianta cea mai buna? Raspunsul este ca in momentul de fata ambele sisteme de gatit au ajuns la un nivel ridicat de performanta, varianta incorporabilelor fiind insa mai atractiva datorita controlului pe care il ofera.

Daca vorbim de sisteme pentru gatit nu putem uita de cuptorul cu microunde. Acesta a devenit un aparat nelipsit din orice locuinta, ajutand atat la incalzirea preparatelor, cat si la decongelarea sau chiar prepararea acestora. Cuptoarele au avansat astfel prin adaugarea de functii noi pentru care ofera posibilitatea de a le personaliza in detaliu. Cuptoarele actuale au design variat si au carcasa alcatuita din metal obisnuit sau inox. Cuptoarele cu microunde pot fi si ele electrocasnice incorporabile, producatorii acordand o importanta deosebita cerintelor ce tin de designul interior.

Hota – protectie impotriva mirosurilor, fumului si mucegaiului

Atunci cand gatesti grasimea si aburul pot atrage destul de multe aspecte negative in schimbul preparatelor delicioase. Cum aerisirea pe geam nu face fata in cele mai multe dintre cazuri si nu este nici cea mai eleganta solutie pentru a trata vecinii, hotele sunt electrocasnice esentiale.

Aceasta nu protejeaza doar impotriva mirosurilor si aburului, putand indeparta eficient si fumul de tigara si evita aparitita mucegaiului.

Hotele actuale pot fi incorporabile, telescopice sau decorative si pot avea diferite puteri de absorbtie, astfel incat sa fata bucatariilor de orice dimensiuni. In functie de nevoile tale si de buget poti alege intre modele cu unul sau doua motoare. Este de asemenea foarte utila si prezenta filtrelor care asigura o durata de viata mai mare hotei.

Aparatura frigorifica pentru depozitarea in siguranta a alimentelor

Odata preparata mancarea, iti vei dori sa o pastrezi in siguranta pentru a te bucura de ea pentru mai mult timp. In functie de marimea familiei tale vei putea opta pentru un frigider cu doua usi sau o combina frigorifica. Diferenta majora intre acestea este data de volumul congelatorului, mai mare in cazul combinelor.

Tehnologiile frigorifice au avansat foarte mult, putand beneficia acum de sisteme Full No-Frost care anuleaza nevoia de a dezgheta aparatele, sisteme antibacteriene pentru protejarea impotriva mucegaiului si bacteriilor sau sisteme Multi Air Flow care sa mentina o temperatura constanta in toata suprafata interioara. De asemenea, consumul a ajuns sa fie foarte redus.

Aspectul exterior al acestor electrocasnice a fost si el imbunatatit foarte mult, majoritatea modelelor beneficiind acum de un design elegant si modern care se poate incadra in diferite stiluri.

O categorie aparte de frigidere este cea a combinelor side by side. Acestea sunt modelele pe care ne-am obisnuit sa le vedem in filme, cele cu deschidere de tip dulap. Capacitatea lor este mult mai mare, iar aspectul este unul cu totul aparte. Investitita este insa ceva mai mare.

Frigiderului clasic ii poti adauga un congelator dedicat sau o lada frigorifica in cazul in care ai cantitati mai mari de carne, peste sau legume de depozitat pe un termen mai lung si beneficiezi de spatiul necesar pentru acestea. Progresul in ceea ce priveste consumul se dovedeste foarte util si aici.

Masina de spalat vase – o necesitate si nu un lux

Multe dintre persoane considera ca masinile de spalat vase sunt un lux sau o fita, asociindu-le de obicei cu lenea si rasfatul. Masinile de spalat vase sunt insa aparate care pe langa faptul ca te scapa de disconfort te protejeaza si in fata microbilor si bacteriilor. Toate studiile arata ca spatiul chiuvetei este unul dintre cele mai periculoase si mai afectate de bacterii din casa, spalatul manual fiind o adevarata sursa de imprastiere a acestora pe vasele din care mananci.

Desigur, bugetul este un criteriu decisiv, dar in cazul in care poti economisi niste bani merita sa investesti intr-un astfel de aparat.

Masina de spalat vase poate fi incorporabila, semi-incorporabila sau autonoma, potrivindu-se in orice tip de bucatarie. Aceasta poate avea in acelasi timp dimensiuni slim, gasindu-si loc si in spatiile mai mici.

Putand spala orice tip de vesela, masina de spalat te va scapa de orice grija si te ajuta ajuta sa petreci timpul altfel decat in bucatarie.

In concluzie, electrocasnicele mari au evoluat foarte mult atat pe partea tehnologica, dar si cea de design, fiind in momentul actual mai atractive ca niciodata. Preturile sunt si ele mai accesibile, existand solutii decente pentru orice buzunar.
A trecut de mult vremea in care bucatariile erau dotate minimal, cu un aragaz si un frigider. In momentul actual tehnologia a ajuns sa aiba preturi accesibile si sa fie la indemana unui numar mult mai mare de persoane, usurand existenta si crescand considerabil nivelul de confort.

Aparatura mica a devenit incetul cu incetul nelipsita din locuintele noastre, ajutand in primul rand la scaderea efortului depus si la mentinerea unui stil de viata sanatos.

Mixere, blendere si roboti de bucatarie

Una dintre categoriile de electrocasnice mici care iti usureaza munca in bucatarie este cea a tocatoarelor. Robotul de bucatarie rezolva rapid pentru tine problema tocarii legumelor, rasnitarii si pregatirii ingredientelor pentru gatit, oferindu-ti mai mult timp pentru a te concentra asupra altor etape ale prepararii.

De asemenea, mixerele te ajuta sa amesteci mai repede ingrediente si sa prepari sosuri sau baze pentru mancaruri. Acestea sunt un ajutor foarte important si in pregatirea deserturilor, cele mai multe dintre aluaturi necesitand o omogenizare foarte buna a substantelor.

Blenderele si-au castigat popularitatea datorita multifunctionalitatii ridicate. Spre deosebire de mixere si robotii de bucatarie, acestea te ajuta atat la prepararea sosurilor, cat si la prepararea bauturilor sanatoase pe baza de fructe si legume sau a supelor-crema. Supele-crema si piureurile sunt preparate rapid de realizat ce ar trebui incluse mai des in dieta. In acelasi timp, nimic nu se compara cu un shake bogat in vitamine si nutrienti care te ajuta sa incepi ziua in forta.

Daca tot am ajuns la categoria bauturilor, trebuie mentionate aici si storcatoarele de fructe. Shake-urile au o textura mai groasa si sunt amestecate de multe ori cu lactate, ceea ce nu se potriveste mereu cu pofta, preferintele sau nevoile punctuale. Storcatoarele de fructe te ajuta sa obtii rapid sucuri naturale care sa iti ofere energie si sa inlocuiasca produsele pline de zahar si carbohidrati din comert.

Incepe dimineata in forma cu o cafea buna

Cei mai multi dintre noi isi incep ziua cu o cana de cafea, aceasta facand parte dintr-un ritual de neinlocuit care are pasii bine stabiliti. Calitatea cafelei ne poate influenta intreaga zi, asa ca e important sa alegem aparatele potrivite pentru a o prepara.

Desi cafeaua la ibric este cea cu care sunt obisnuite cele mai multe dintre persoane, odata testata varianta celei de espressor nu mai exista cale de intoarcere. Espressorul ofera o cafea profesionala, care isi pastreaza aroma in totalitate si in plus beneficiaza de spuma si crema pentru un plus de savoare. Espressoarele actuale pot functiona complet automat, preparand cafea clasica sau cappuccino si alte retete printr-o singura apasare de buton.

Daca preferi o varianta rapida de preparare a cafelei si nu vrei sa investesti intr-un espressor, optiunea ideala este o cafetiera. Aceasta va putea prepara cantitati mari de cafea intr-un timp redus, fiind potrivita mai ales pentru familii mari sau birouri.

Pentru cei care prefera ceaiul in locul cafelei, un fierbator va ajuta la incalzirea mult mai rapida a apei si economisirea astfel de timp pretios. Acest lucru este foarte binevenit dimineata, cand suntem adesea pe fuga.

Un mic-dejun preparat rapid si sanatos

Micul-dejun ar trebui sa fie masa cea mai importanta a zilei, fiind insa de multe ori chiar ignorata. Unul dintre cele mai comune motive este lipsa de timp. Acest lucru poate fi rezolvat usor cu ajutorul unor aparate precum sandwich-makerul sau prajitorul de paine. Pentru o investitie nu foarte mare vei putea beneficia rapid de un sandwich sau o felie de paine prajita pe care le asociezi cu un pahar de lapte, un ou sau un fruct.

Daca vrei sa te bucuri de ceva dulce si la fel de rapid de pregatit, un aparat de preparat waffe este tot ce ai nevoie. Te vei simti imediat intr-o patiserie belgiana si vei porni ziua cu dreptul. Aparatul te va ajuta totodata atunci cand nu ai idei pentru deserturi sau ai nevoie de o solutie rapida din lipsa de timp. Invitatii vor aprecia acest preparat care nu da gres si este mereu delicios.

Painea reprezinta una din piesele principale ale micului-dejun. In cazul in care vrei sa ai un control complet asupra acestuia si sa alegi modalitatea cea mai sanatoasa, poti alege o masina de paine. Cu ajutorul acesteia iti vei prepara propria paine, astfel incat sa te feresti de E-uri si sa folosesti ingredientele pe care le doresti. Intrucat produsele fara gluten au preturi foarte ridicate, iar numarul persoanelor care sufera de aceasta alergie este la fel de mare, masina de paine este cu atat mai utila si ajuta la economisire.

Mancare sanatoasa pentru tot restul zilei

Dieta reprezinta unul dintre planurile esentiale pentru un stil de viata sanatos, iar modul in care se pregateste mancarea ocupa un rol foarte important in mentinerea proprietatilor ingredientelor. Desi cele mai multe dintre mancaruri se pot prepara la plita sau cuptor, aparatele speciale pentru anumite metode de preparare ofera bineinteles rezultate mai bune.

Printre aceste aparate se numara cele de gatit la abur sau deshidratoarele. Acestea au grija ca vitaminele si mineralele sa nu se piarda, iar transformarile chimice sa nu devina nocive, asa cum se intampla de multe ori in cazul alimentelor prajite.

Multicooker-ul este un aparat care acopera toate metodele de gatit (abur, fierbere, prajire, coacere), fiind astfel potrivit si pentru spatiile reduse, in care nu exista posibilitatea montarii unui alt sistem. Din aceeasi categorie mai fac parte cuptoarele electrice de dimensiuni mici.

De asemenea, aparate mici pentru gatit sunt si gratarele electrice, friteuzele sau cele speciale pentru deserturi.

Electrocasnice-accesoriu care ajuta la gatit

Cantitatea de ingrediente este foarte importanta pentru orice reteta, asa ca existenta unui cantar de bucatarie te va ajuta foarte mult. Vei putea cantari de fiecare data ingredientele pentru deserturi sau mancaruri, fara a mai risca esuarea retetelor.

Depozitarea alimentelor este la fel de importanta, ajutandu-te sa pastrezi pentru mai mult timp mancaruri sau ingrediente. Folosind un aparat pentru vidat si folia potrivita vei putea pastra mai usor atat legume si fructe, cat si carne sau peste.

In concluzie, si aceste electrocasnice mici de bucatarie te pot ajuta sa economisesti timp si sa stabilesti o dieta sanatoasa. Acestea isi gasesc usor loc in orice spatiu, iar desi prezenta lor este discreta, efectele sunt foarte extinse.